Apropie-mă, mai mult, de Ceruri, Doamne,
și fă-mă un vas de alabastru și mir!
Sfințește acest trup netrebnic din humă,
mă Iartă de neascultare și de drumul pe care,
uneori mi-l fac prea facil!

Îmi iartă tăvălugul de gânduri, nesfârșita noapte
în care mă ascund câteodată!
Sunt atât de firavă, o floare, un fluture,
dar și o buruiană uscată.

Îmi țipă in minte ciori
și păsarea morții ciugulește din inima mea muribundă,
Dar, Tu, Doamne, nu părăsi sufletul meu in risipă!
Deschide-ți palma și lasă-l să se ascundă!

Și când primavara se va așterne cu verdele
ei, peste deal, peste munte, câmpie,
Inima mea atât de plină de zorii albaștri...
de sevă, fă -o iar vie!


2018